Daca acum 10-20 de ani mi s-ar fi propus varianta casnica a existentei feminine, foarte probabil ca revolta mea ar fi atins cote paroxistice. M-as fi simtit jignita chiar. Of of ... si inevitabilul .. mai mai. De ce nu imi propune nimeni acum, asta ? Acum chiar pot sa visez la genul asta de viata ! Ca sa puteti patrunde esenta afirmatiei mele, puteti incerca sa ma vizualizati. Eu, cu privirea pierduta in vise, cu un zâmbet blând asternut pe figura ...
Asa, sa nu ne pierdem in vise ....nu inca.
Spuneam, ca pe la 20 de ani, numai gândul ca ar trebui sa stau acasa ma facea sa ma gandesc ca viata s-ar rezuma la a spala rufe (eventual si calca (bleah)), a gati (si nu pe mine ci mâncarea). Precum scriam intr-un articol (am devenit, deci, redactor !?!?!!?) mai jos, eram cam baietoasa copil la mama fiind (nici dupa aceea nu prea mi-a trecut - dar nici barba nu mi-a crescut!) asa ca n-avem nici un fel de dorinte (ascunse sau la vedere) de a deveni o femeie de casa. Cred ca din cauza asta nici nu banuiam ce aptitudini electrocasnice aveam ! Jur, erau si mai sunt inca native!
Când eram pe la mijlocul anilor 20 (nu suna frumos exprimarea asta americana ?... asa ambigua !) deja eram obosita de cât pusesem in practica apucaturile mele electrocasnice. (aici se impune sa readuc in atentia Dvs. afirmatia englezeasca "never say never") Iar la trecerea "mijlocului" cu bataie spre 30, imi doream sa mor. Atat.
Acum urmeaza marea schimbare (the turnover) a vietii mele.
Atunci am hotarât ca viata intre doua slujbe si doi copii (sot nu mai aveam deja de o seama de ani) putea fi incadrata intre epuizanta si umilitoare. In functie de momentele zilei, se balansa când inspre una când inspre alta. Si uite asa am hotarât sa ma fac "biznis uoman de afaceri". Si m-am facut. Iar viata mea s-a schimbat total. Nu mai balansa intre doua insusiri, devenise doar epuizanta. Atât de epuizanta, ca nici nu stiu cum au trecut anii, cum copiii mei au devenit adolescenti si mai apoi proaspeti adulti.
Hopa, am sarit ceva anisori si am uitat sa va spun ceva. Prin anii 2000, faptul ca studiile mele n-aveau prea multe in comun (adica nimic - dar nu vroiam sa recunosc) cu management, marketing, finance-business si alte cuvinte rare, a facut sa-mi fie tot mai greu sa razbesc in mediul afacerilor (duios numit, asa). Doar cu bun simt si incredere in cuvântul dat nu puteai sa ajungi decât unde am ajuns eu. Adica la faliment.
Asa, sa nu ne pierdem in vise ....nu inca.
Spuneam, ca pe la 20 de ani, numai gândul ca ar trebui sa stau acasa ma facea sa ma gandesc ca viata s-ar rezuma la a spala rufe (eventual si calca (bleah)), a gati (si nu pe mine ci mâncarea). Precum scriam intr-un articol (am devenit, deci, redactor !?!?!!?) mai jos, eram cam baietoasa copil la mama fiind (nici dupa aceea nu prea mi-a trecut - dar nici barba nu mi-a crescut!) asa ca n-avem nici un fel de dorinte (ascunse sau la vedere) de a deveni o femeie de casa. Cred ca din cauza asta nici nu banuiam ce aptitudini electrocasnice aveam ! Jur, erau si mai sunt inca native!
Când eram pe la mijlocul anilor 20 (nu suna frumos exprimarea asta americana ?... asa ambigua !) deja eram obosita de cât pusesem in practica apucaturile mele electrocasnice. (aici se impune sa readuc in atentia Dvs. afirmatia englezeasca "never say never") Iar la trecerea "mijlocului" cu bataie spre 30, imi doream sa mor. Atat.
Acum urmeaza marea schimbare (the turnover) a vietii mele.
Atunci am hotarât ca viata intre doua slujbe si doi copii (sot nu mai aveam deja de o seama de ani) putea fi incadrata intre epuizanta si umilitoare. In functie de momentele zilei, se balansa când inspre una când inspre alta. Si uite asa am hotarât sa ma fac "biznis uoman de afaceri". Si m-am facut. Iar viata mea s-a schimbat total. Nu mai balansa intre doua insusiri, devenise doar epuizanta. Atât de epuizanta, ca nici nu stiu cum au trecut anii, cum copiii mei au devenit adolescenti si mai apoi proaspeti adulti.
Hopa, am sarit ceva anisori si am uitat sa va spun ceva. Prin anii 2000, faptul ca studiile mele n-aveau prea multe in comun (adica nimic - dar nu vroiam sa recunosc) cu management, marketing, finance-business si alte cuvinte rare, a facut sa-mi fie tot mai greu sa razbesc in mediul afacerilor (duios numit, asa). Doar cu bun simt si incredere in cuvântul dat nu puteai sa ajungi decât unde am ajuns eu. Adica la faliment.
Si atunci, mi-am dorit sa re-devin angajata. Cine sa ma impiedice ? Nimeni ! A durat ceva pâna am re-devenit angajat. Partea proasta (sau nu :D) este ca ochiul mi-a ramas format pe acte contabile, extracte (suna mai vesel asa, nu ?) de cont ... adica sa remarc dintr-o privire aruncata pe actele firmei unde lucrez, ca "fenomenul naturii" si-a bagat mânutele in conturi, cam pâna la cot ... umar... gât.
Nuuuuuuuuuuuu :((((( ... nu asta dezbateam aiiiici !!!!!!!!!!! O sa ma urmareasca si in vise (o face deja) femeia asta !
Sa inspiram adânc si sa nu uitam pentru ce ne-am intâlnit !
Spuneam ca am redevenit angajata. Atât de mult imi place, incât imi doresc sa devin casnica ! Speculam eu situatia data, daca e avantajoasa sau nu. Daca iei in calcul timpul care iti apartine din nou, avantajele sunt evidente. Dar daca te gândesti ca depinzi financiar de altii - dezavantajul te loveste direct in moalele capului. Dupa ce toata viata ta de adult ai fost persoana cu pâine si cutit la indemâna, e tare greu sa accepti statutul de dependent.
Si am ajuns la o solutie. Ma fac electro-casnica, dar intre timp, mai dau o pensula pe o canava, mai fac câte o vaza si poate ca am norocul sa impac ambele situatii. Adica si oala cu ciorba si papuceii de pe raftul din Mall (fara sa apelez la surse financiare externe).
Da da, in teorie e mai mult ca perfectul, trebuie sa recunosc.
Parca ma si vad, cu casa plina de vaze si alte portelanuri pe care nu le vrea nimeni, dar in care s-a dus ultimul banut economisit la piata ! :))
A fost un vis frumos, nu !?
OK, e vremea sa ma duc sa mai beau o cafea si sa-mi termin lucrul, ca la 5 se pleaca acasa ! (suplimentarele sa le faca aia care primesc salar, io nu ! - exprimare necolocviala, dar sugestiva)
Pa !
Nuuuuuuuuuuuu :((((( ... nu asta dezbateam aiiiici !!!!!!!!!!! O sa ma urmareasca si in vise (o face deja) femeia asta !
Sa inspiram adânc si sa nu uitam pentru ce ne-am intâlnit !
Spuneam ca am redevenit angajata. Atât de mult imi place, incât imi doresc sa devin casnica ! Speculam eu situatia data, daca e avantajoasa sau nu. Daca iei in calcul timpul care iti apartine din nou, avantajele sunt evidente. Dar daca te gândesti ca depinzi financiar de altii - dezavantajul te loveste direct in moalele capului. Dupa ce toata viata ta de adult ai fost persoana cu pâine si cutit la indemâna, e tare greu sa accepti statutul de dependent.
Si am ajuns la o solutie. Ma fac electro-casnica, dar intre timp, mai dau o pensula pe o canava, mai fac câte o vaza si poate ca am norocul sa impac ambele situatii. Adica si oala cu ciorba si papuceii de pe raftul din Mall (fara sa apelez la surse financiare externe).
Da da, in teorie e mai mult ca perfectul, trebuie sa recunosc.
Parca ma si vad, cu casa plina de vaze si alte portelanuri pe care nu le vrea nimeni, dar in care s-a dus ultimul banut economisit la piata ! :))
A fost un vis frumos, nu !?
OK, e vremea sa ma duc sa mai beau o cafea si sa-mi termin lucrul, ca la 5 se pleaca acasa ! (suplimentarele sa le faca aia care primesc salar, io nu ! - exprimare necolocviala, dar sugestiva)
Pa !
