luni, 30 iunie 2008
Hotarâri, decizii, urmari
In teorie, daca ai hotarât ceva, continuarea fireasca a lucrurilor ar fi sa te angajezi in acea “lucrare” si sa faci totul pentru a ajunge la finalul dorit. Da stiu, asta se petrece in teorie. Intervine practica, care ne arata ca nu e chiar asa. Nenumarate mici decizii si intâmplari adiacente ne modifica traiectoria decizionala majora. Mai apare in peisaj si determinarea, cu diferite grade de implicare. Se poate spune chiar, ca unii n-au determinare deloc. In mintea mea, determinarea (si procentul ei) e acel ceva care te face sa stii cât de mult esti dispus sa risti pentru scopul tau, la câte si ce esti dispus sa renunti pentru a-ti implini visul.
Buuun, pana aici m-am lamurit.
Am spus ca dupa ce ti-ai fixat targetul, ai luat decizia, ai eliberat determinarea din frâu (cu conditia sa o ai!), vine la final si asumarea urmarilor deciziilor si faptelor tale. Nu este acceptabila scuza “n-am stiut” si nici “de unde as fi putut prevedea”. Când ai in fata nasului o problema incepi sa iei in calcul variabilele si sa-ti incepi pledoaria finala cu IF… Daca intervine factorul “x” atunci … dar daca intervine si factorul “y” atunci … samd. Si atunci de unde lamentarile care incep aproape invariabil cu “daca as fi stiut!” ? Intr-adevar n-aveai de unde sa stii, dar poti sa prevezi un deznodamânt, când cunosti toate datele problemei si toate variabilele care intervin!
Spuneam ca uneori o decizie, presupune si o hotarâre transanta. Pe care doresti sa o iei sau nu. Neluarea ei poate insemna nu doar nehotarâre ci si neimplicare. S-ar putea spune ca si neimplicarea este pâna la urma tot o decizie. Evident ca da! Dar atunci se schimba ecuatia si datele ei. Iar rezultatul este aproape evident. Neimplicarea duce la eliminarea variabilelor si a tuturor datelor problemei, defapt. Si ramâne un “a” dar dupa care nu mai urmeaza nici plus si in mod cert, nici egal.