The return to innocence

Visez la concediu, visez la maaaaareeeee ... mi-e dor sa aud noaptea valurile (desi numai gândul de a mai dormi in cort ma face sa simt fiori pe spinare), sa fie liniste, fara prea multi copii cheunatori si mame isterice prin-prejur ... Unde esti tu Vama de acum 20 - 25 de ani !? Erau 10 corturi pe toata plaja, care era de cel putin 6 sau 7 ori mai mare (lata) decât acum. Era acolo tabara clujenilor de la universitatea Babes-Bolyai, cu cantina cu tot, unde era o mâncare ca acasa la mama, in Ardeal !
Plaja era curataaaaa, nu te impiedicai decât de scaieti, nu vedeai o hârtie, un PET !
Si desi multi s-au gasit sa comenteze despre Vama Veche, prea putin din cei care s-au perindat pe acolo, dupa revolutie, i-au perceput adevarata valoare (asta pâna sa fie asasinata de interese imobiliare si comerciale). Era atât de simplu sa arati cu degetul si sa pui semnul egal intre nudism si destrabalare.
Eu nu am perceput Vama asa niciodata. Era locul unde incercai cât puteai sa dezlipesti de pe tine toate “valentele civilizatiei” si sa incerci sa te bucuri de natura si mai ales sa te integrezi in ea. Imi amintesc cu câta bucurie renuntam la parfumuri, la orice bijuterie. Aveam in schimb colane din scoici si fir de bumbac impletit ! The return to innocence. Hainele spalate acolo si uscate pe sfoara, la soare, in bataia vântului, miroseau a sarat, a mare. Natura intra in tine prin fiecare por, te lega de ea cu fiecare simt. Si incepeai sa gusti lumina, sa vezi culorile vântului, sa atingi sunetul valurilor. Dar imi mai amintesc, când plecam acasa cum eram fizic agresata de mirosul parfumurilor, de radio si televiziune.
Era o desfatare sa poti sa asculti seara doar marea, sau la vreun foculet sa auzi o voce blanda, ingânata in surdina de ceilalti, cântând “sus e cerul, larga-i lumea, bine c-a-nfrunzit padurea .." sau "s-asa-mi vine câteodata..". Acolo l-am auzit prima data cântând si pe Pittis. Acolo am intâlnit oameni de o tinuta morala cum azi greu mai gasesti.
Of, ce vremuri … of , ce lume …

Acum, Vama Veche este sufocata de (abia acum câteva zile am aflat ca au un nume) cocalari si pitipoance. Si daca uneori poti sa râzi de ei, de cele mai multe ori ramâi mut in fata lor si a felului in care cotropesc absolut toate locurile. Si mai ales ramâi impietrit de furia cu care contamineaza, cu urâtenia lor intelectuala, orice loc unde apar, indiferent cât de pur ar fi fost acel loc pâna atunci.

Mi-e un dor nesfârsit de Vama Veche, de 2 Mai, de Portita … Nu mai exista! Cel mult in amintirea noastra, a celor usor zbârciti :D.