La noi in Cluj, este (sper ca inca mai este - n-am mai fost de vreun an) un barulet/club/discoteca care se cheama Ernesto si unde asculti doar "oldies but goldies". Locul, care parea mare la prima vizita, in câteva luni a devenit neincapator. Muzica buna, lume civilizata. Si mai ales lumea care venea acolo se apropia oarecum de vârsta melodiilor. Se dansa intr-o invalmaseala frumoasa, parca toata lumea se cunostea, nu existau grupuri si grupulete. Dupa ore de dans te trezeai ca mai aveai cinci prieteni, cu care râdeai, dansai si ciocneai o bere (vine vorba - eu eram abonata la Bloody Mary). Se vedea cu ochiul liber cum toti cei de acolo s-au transpus in adolescenta! Inhibitiile se atenuau (fara ca bunul simt sa dispara), toti ne simteam iar de 19 ani!
Dar ce e cu adevarat surprinzator, dupa un an de existenta, au aparut si tinerii - si in buletin, nu doar la minte. Dar e un gen aparte de tineri. Nu erau aceia care brusc iti reamintesc vârsta biologica (pitipoance si cocalari), ci tinerii cu care ti-e drag sa povestesti, sa le arati cum te distrai tu când erai de vârsta lor si care savureaza includerea in "acele vremuri". De mentionat ca patronul (Ernest adica) isi rezerva dreptul de a primi pe cine doreste in localul lui. Cred ca asta a facut ca localul sa nu fie invadat de burti goale si camasi satinate, mulate.
Si ce imi placea si mai mult era ca muzica o punea acest Ernest, care statea cu ochiul vigilent asupra clientilor :)) si punea exact muzica potrivita, la momentul potrivit. Adica, nu atunci când dansai mai cu foc si se incingeau dansuri mai minunate, el sa trânteasca un blues sau un slow... sau daca erau prea multe doamne iar domnii erau numarati. :D Ce mai incoace incolo, omul stia sa faca atmosfera si sa te simti ca si cum ai fi la un chef cu prietenii !
