Azi m-am rasfatat si nu am mers la servici. Stau in fata computadorului si ascult muzica draga mie si ploaia care suna incântator. Azi am o dispozitie mai altfel si (poate pentru una din putinele dati) nu ma deprima vremea. O ascult cum ropoteste pe pervazuri, cum curge suvoaie ..imi imaginez cum spala tot .. si o las sa-mi limpezeasca si mie gândurile.
Imi dau voie sa visez la zile mai bune, la ganduri mai vesele ...
In gând, ma legan pe ritmul melodiilor, zâmbesc de una singura si-mi spun ca nimic nu e ce pare a fi, sigur e mult mai frumos !
Ploaia asta m-a aruncat intr-un vârtej de sentimente si pe masura ce incerc sa le ordonez (nu ma pot abtine sa nu le sortez, cataloghez si sa arunc câte ceva) realizez ca viata mea e un sir de evenimente neasteptate, de zbuciumuri (a cui nu e !?!) si in final ca tot ce ni se intâmpla nu e deloc intâmplator. Trebuie doar sa intelegem asta. Si atunci putem sa invatam din toate peripetiile numite viata. Putem sa vedem in jurul nostru si tristetea altora (sa intelegem ca nu suntem noi cei mai napastuiti) dar si toata frumusetea care ne inconjoara. Sunt atâtea minunatii in viata noastra, pe care la un moment dat nu le mai vedem, le ignoram sau pur si simplu le luam de facto !
Nefericirea te face sa uiti asta, adeseori. Pacat ! In suferinta noastra, lasam sa se iroseasca zile care ar fi putut fi frumoase si pline de bucurie. Ne complacem in tristete si o lasam sa ne acapareze. Nu mai vedem in jurul noastru decât culorile cernite ale tristetii si nefericirii noastre. Nu mai vedem mâna intinsa, dispusa sa ne ajute sa iesim din ceea ce pare o mare nesfarsita de suferinta. Iar daca o zarim, de multe ori alegem sa nu facem efortul sa intindem si noi mâna.
Azi am ales sa vad cât de frumoasa e ploaia. Am atins vârful degetelor mâinii intinse. Am ales sa refuz ca viata sa imi fie inundata de tristete. Am ales sa lupt pentru ceea ce mi-e drag. Am ales sa fiu fericita !
Imi dau voie sa visez la zile mai bune, la ganduri mai vesele ...
In gând, ma legan pe ritmul melodiilor, zâmbesc de una singura si-mi spun ca nimic nu e ce pare a fi, sigur e mult mai frumos !
Ploaia asta m-a aruncat intr-un vârtej de sentimente si pe masura ce incerc sa le ordonez (nu ma pot abtine sa nu le sortez, cataloghez si sa arunc câte ceva) realizez ca viata mea e un sir de evenimente neasteptate, de zbuciumuri (a cui nu e !?!) si in final ca tot ce ni se intâmpla nu e deloc intâmplator. Trebuie doar sa intelegem asta. Si atunci putem sa invatam din toate peripetiile numite viata. Putem sa vedem in jurul nostru si tristetea altora (sa intelegem ca nu suntem noi cei mai napastuiti) dar si toata frumusetea care ne inconjoara. Sunt atâtea minunatii in viata noastra, pe care la un moment dat nu le mai vedem, le ignoram sau pur si simplu le luam de facto !
Nefericirea te face sa uiti asta, adeseori. Pacat ! In suferinta noastra, lasam sa se iroseasca zile care ar fi putut fi frumoase si pline de bucurie. Ne complacem in tristete si o lasam sa ne acapareze. Nu mai vedem in jurul noastru decât culorile cernite ale tristetii si nefericirii noastre. Nu mai vedem mâna intinsa, dispusa sa ne ajute sa iesim din ceea ce pare o mare nesfarsita de suferinta. Iar daca o zarim, de multe ori alegem sa nu facem efortul sa intindem si noi mâna.
Azi am ales sa vad cât de frumoasa e ploaia. Am atins vârful degetelor mâinii intinse. Am ales sa refuz ca viata sa imi fie inundata de tristete. Am ales sa lupt pentru ceea ce mi-e drag. Am ales sa fiu fericita !
