Am incercat cam toate trucurile ca sa adorm, dar de data asta n-a tinut. Ma declar nefericita, furioasa, ingretosata si scârbita. Incepând cu ziua de azi m-am ales cu un ex-logodnic si in acelasi timp ex-viitor husband. Naiba sa-l ia.
Mi-e intoarsa viata pe dos, gândurile mi se amesteca intre ele, trec de la stari de furie paroxistica la momente in care imi plâng de mila, ca apoi sa ma apuce furia iar. Il urasc, as vrea sa-l fac sa sufere cumplit, as vrea sa pot sa-i arunc cele mai gretoase injuraturi, ca apoi sa realizez ca asta nu o sa ma faca sa ma simt mai bine (adica putin da, dar nu suficient ca sa se justifice gestul).
Imi dau seama ca brusc in fatza mea s-a deschis un hau cam maricel, pe care nu stiu cu ce sa-l umplu. Toate visele si planurile de viitor s-au spulberat si nu stiu ce sa fac cu golul ramas. Povesti (cu pesti) despre casuta noastra, cum o sa lucram impreuna, cum o sa ... o mie de lucruri .. toate au disparut atât de brusc ca nu reusesc sa ma dezmeticesc.
Recunosc (cu jumatate de gura) ca as vrea sa-mi spuna... orice ... si sa ne impacam (:)) el nici nu stie inca ca ne-am despartit - oooof, nu-s normalaaa). A iesit o mica cacofonie, da' mi-e prea lene sa refac propozitia. Ziceam aia cu despartirea/ iertarea/ impacarea ... Din toata inima as vrea sa-l iert, dar din nefericire, asa ceva nu se uita. Si când se mai intâmpla si cu "bis", chiar ca-ti simti inima rupta-n patru. Dar sa zicem ca si pe aceea, inima, cumva o adunam la loc. Ramâne un singur lucru pe care nu prea stiu ce-l poate aduna laolalta. Increderea mea. In ce ma priveste, prima data, eu acord aproape oricui (nu vreau sa spun cuvinte mari si sa afirm ca ORICUI) incredere neconditionata. A doua oara trebuie sa muncesti amarnic sa o mai primesti. In ce-l priveste pe ex-fiance-ul meu, increderea pe care am avut-o in el s-a dus pe apa Sâmbetei si daca nu-l cheama cumva Michael Johnson, mi-e greu sa cred ca o mai prinde.
In mai, am indeplinit 42 de ani. La multi ani, merci, who cares. Sa ajungi la vârsta asta, sa fi indragostita pâna peste urechi, chiar sa crezi ca tzi-a sclipit steluta norocoasa si l-ai gasit pe zaoanul vietii tale, este nasol. Adica este nasol când constati ca ai "pus botul" ca o fraiera si te-ai comportat ca o adolescenta. Dupa aproape 20 de ani, in care am reusit (mai mult sau mai putin) sa-mi cresc copii, sa realizez câte ceva in viata, dupa 20 de ani in care mi-am jurat ca n-o sa ma mai las fermecata de nici un Fat-Frumos, iata ca I did it again - in traducere libera, am comis-o din nou :))
Ce sa mai zic, a fost frumos atât cât a fost, urât o sa-mi mai fie de-acum inainte. (aici mi-am dat voie sa bocesc putin si sa-mi batistesc diverse de sub nas)
Hai ca mai fabulam si zilele care urmeaza, nu cred ca am sa ma trezesc mâine vindecata si cu ochii zâmbitori.
Pupam cititorii
Mi-e intoarsa viata pe dos, gândurile mi se amesteca intre ele, trec de la stari de furie paroxistica la momente in care imi plâng de mila, ca apoi sa ma apuce furia iar. Il urasc, as vrea sa-l fac sa sufere cumplit, as vrea sa pot sa-i arunc cele mai gretoase injuraturi, ca apoi sa realizez ca asta nu o sa ma faca sa ma simt mai bine (adica putin da, dar nu suficient ca sa se justifice gestul).
Imi dau seama ca brusc in fatza mea s-a deschis un hau cam maricel, pe care nu stiu cu ce sa-l umplu. Toate visele si planurile de viitor s-au spulberat si nu stiu ce sa fac cu golul ramas. Povesti (cu pesti) despre casuta noastra, cum o sa lucram impreuna, cum o sa ... o mie de lucruri .. toate au disparut atât de brusc ca nu reusesc sa ma dezmeticesc.
Recunosc (cu jumatate de gura) ca as vrea sa-mi spuna... orice ... si sa ne impacam (:)) el nici nu stie inca ca ne-am despartit - oooof, nu-s normalaaa). A iesit o mica cacofonie, da' mi-e prea lene sa refac propozitia. Ziceam aia cu despartirea/ iertarea/ impacarea ... Din toata inima as vrea sa-l iert, dar din nefericire, asa ceva nu se uita. Si când se mai intâmpla si cu "bis", chiar ca-ti simti inima rupta-n patru. Dar sa zicem ca si pe aceea, inima, cumva o adunam la loc. Ramâne un singur lucru pe care nu prea stiu ce-l poate aduna laolalta. Increderea mea. In ce ma priveste, prima data, eu acord aproape oricui (nu vreau sa spun cuvinte mari si sa afirm ca ORICUI) incredere neconditionata. A doua oara trebuie sa muncesti amarnic sa o mai primesti. In ce-l priveste pe ex-fiance-ul meu, increderea pe care am avut-o in el s-a dus pe apa Sâmbetei si daca nu-l cheama cumva Michael Johnson, mi-e greu sa cred ca o mai prinde.
In mai, am indeplinit 42 de ani. La multi ani, merci, who cares. Sa ajungi la vârsta asta, sa fi indragostita pâna peste urechi, chiar sa crezi ca tzi-a sclipit steluta norocoasa si l-ai gasit pe zaoanul vietii tale, este nasol. Adica este nasol când constati ca ai "pus botul" ca o fraiera si te-ai comportat ca o adolescenta. Dupa aproape 20 de ani, in care am reusit (mai mult sau mai putin) sa-mi cresc copii, sa realizez câte ceva in viata, dupa 20 de ani in care mi-am jurat ca n-o sa ma mai las fermecata de nici un Fat-Frumos, iata ca I did it again - in traducere libera, am comis-o din nou :))
Ce sa mai zic, a fost frumos atât cât a fost, urât o sa-mi mai fie de-acum inainte. (aici mi-am dat voie sa bocesc putin si sa-mi batistesc diverse de sub nas)
Hai ca mai fabulam si zilele care urmeaza, nu cred ca am sa ma trezesc mâine vindecata si cu ochii zâmbitori.
Pupam cititorii
5 comentarii:
Draga mea, toata stima, simpatia si consideratia din lume pentru o femeie de 42 de ani care are un suflet tanar si poate simti ca la 20!! Inseamna ca e multa viata si multa simtire la tine acolo! Majoritatea femeilor nici nu isi mai ingaduie macar acest lucru si il considera un lux! Nu ti-as fi dat in ruptul capului o varsta rotunjoara ca asta, dupa cum te cunosteam pe blogul domnului Budescu! (bine, crede-ma ca pentru mine, varsta este cu adevarat relativa!! Si la femei si la barbati! Sunt tineri de 20+ amortiti si anesteziati, decerebrati si nesimtitori, si oameni maturi atat de frumosi, cu un suflet extraordinar! Exemple avem si printre noi, in spatiul asta virtual in care ne tot invartim de ceva vreme).
Inca n-ai vorbit cu raposatul? (eu asa le zic, in gluma :D)
:))
reconfortanta ca intotdeauna !
Nu, raposatul se pare ca a raposat cu adevarat, nu-mi raspunde la mailuri, la mesaje, la nimic. Asta este. Frumos a fost, pacat ca s-a terminat.
Dar cat timp "a fost"?
Nu, deci baiatul asta al tau trebuie pedepsit. :D Revin pe seara, cand ma intorc de la munca, cu scenarii sangeroase. Trust me!
a fost vreo doi ani si un pic.
Abia astept sa te "vad" deseara.
>:D<
E greu cu planurile. Oricat de mult incerci sa nu iti mai propui sa-ti construiesti viata in jurul unui om, nu prea poti, mai ales ca "te fura peisajul" si pentru ca... e atat de bine in doi! Dar decat in "trei", mai bine in "unu". :D
Carmencitaaa! >:D<
Trimiteți un comentariu