luni, 30 iunie 2008
Hotarâri, decizii, urmari
In teorie, daca ai hotarât ceva, continuarea fireasca a lucrurilor ar fi sa te angajezi in acea “lucrare” si sa faci totul pentru a ajunge la finalul dorit. Da stiu, asta se petrece in teorie. Intervine practica, care ne arata ca nu e chiar asa. Nenumarate mici decizii si intâmplari adiacente ne modifica traiectoria decizionala majora. Mai apare in peisaj si determinarea, cu diferite grade de implicare. Se poate spune chiar, ca unii n-au determinare deloc. In mintea mea, determinarea (si procentul ei) e acel ceva care te face sa stii cât de mult esti dispus sa risti pentru scopul tau, la câte si ce esti dispus sa renunti pentru a-ti implini visul.
Buuun, pana aici m-am lamurit.
Am spus ca dupa ce ti-ai fixat targetul, ai luat decizia, ai eliberat determinarea din frâu (cu conditia sa o ai!), vine la final si asumarea urmarilor deciziilor si faptelor tale. Nu este acceptabila scuza “n-am stiut” si nici “de unde as fi putut prevedea”. Când ai in fata nasului o problema incepi sa iei in calcul variabilele si sa-ti incepi pledoaria finala cu IF… Daca intervine factorul “x” atunci … dar daca intervine si factorul “y” atunci … samd. Si atunci de unde lamentarile care incep aproape invariabil cu “daca as fi stiut!” ? Intr-adevar n-aveai de unde sa stii, dar poti sa prevezi un deznodamânt, când cunosti toate datele problemei si toate variabilele care intervin!
Spuneam ca uneori o decizie, presupune si o hotarâre transanta. Pe care doresti sa o iei sau nu. Neluarea ei poate insemna nu doar nehotarâre ci si neimplicare. S-ar putea spune ca si neimplicarea este pâna la urma tot o decizie. Evident ca da! Dar atunci se schimba ecuatia si datele ei. Iar rezultatul este aproape evident. Neimplicarea duce la eliminarea variabilelor si a tuturor datelor problemei, defapt. Si ramâne un “a” dar dupa care nu mai urmeaza nici plus si in mod cert, nici egal.
duminică, 29 iunie 2008
Dedicatie pentru toti prietenii mei !
Va dedic ultimul meu clip, cu o muzica care ma transpune direct pe o plaja cu nisip alb, o mare albastra, care imi inconjoara picioarele cu valurile ei suave si cu o briza care imi mângaie tâmplele!
Va astept lânga mine !
(P.S. am facut clipul acesta cu gândul la "cel mai iubit dintre pamânteni" :* >:D< :X)
Va astept lânga mine !
(P.S. am facut clipul acesta cu gândul la "cel mai iubit dintre pamânteni" :* >:D< :X)
John McLaughlin & Al di Meola - Mediterranean Sundance
Disco V
La noi in Cluj, este (sper ca inca mai este - n-am mai fost de vreun an) un barulet/club/discoteca care se cheama Ernesto si unde asculti doar "oldies but goldies". Locul, care parea mare la prima vizita, in câteva luni a devenit neincapator. Muzica buna, lume civilizata. Si mai ales lumea care venea acolo se apropia oarecum de vârsta melodiilor. Se dansa intr-o invalmaseala frumoasa, parca toata lumea se cunostea, nu existau grupuri si grupulete. Dupa ore de dans te trezeai ca mai aveai cinci prieteni, cu care râdeai, dansai si ciocneai o bere (vine vorba - eu eram abonata la Bloody Mary). Se vedea cu ochiul liber cum toti cei de acolo s-au transpus in adolescenta! Inhibitiile se atenuau (fara ca bunul simt sa dispara), toti ne simteam iar de 19 ani!
Dar ce e cu adevarat surprinzator, dupa un an de existenta, au aparut si tinerii - si in buletin, nu doar la minte. Dar e un gen aparte de tineri. Nu erau aceia care brusc iti reamintesc vârsta biologica (pitipoance si cocalari), ci tinerii cu care ti-e drag sa povestesti, sa le arati cum te distrai tu când erai de vârsta lor si care savureaza includerea in "acele vremuri". De mentionat ca patronul (Ernest adica) isi rezerva dreptul de a primi pe cine doreste in localul lui. Cred ca asta a facut ca localul sa nu fie invadat de burti goale si camasi satinate, mulate.
Si ce imi placea si mai mult era ca muzica o punea acest Ernest, care statea cu ochiul vigilent asupra clientilor :)) si punea exact muzica potrivita, la momentul potrivit. Adica, nu atunci când dansai mai cu foc si se incingeau dansuri mai minunate, el sa trânteasca un blues sau un slow... sau daca erau prea multe doamne iar domnii erau numarati. :D Ce mai incoace incolo, omul stia sa faca atmosfera si sa te simti ca si cum ai fi la un chef cu prietenii !
Dar ce e cu adevarat surprinzator, dupa un an de existenta, au aparut si tinerii - si in buletin, nu doar la minte. Dar e un gen aparte de tineri. Nu erau aceia care brusc iti reamintesc vârsta biologica (pitipoance si cocalari), ci tinerii cu care ti-e drag sa povestesti, sa le arati cum te distrai tu când erai de vârsta lor si care savureaza includerea in "acele vremuri". De mentionat ca patronul (Ernest adica) isi rezerva dreptul de a primi pe cine doreste in localul lui. Cred ca asta a facut ca localul sa nu fie invadat de burti goale si camasi satinate, mulate.
Si ce imi placea si mai mult era ca muzica o punea acest Ernest, care statea cu ochiul vigilent asupra clientilor :)) si punea exact muzica potrivita, la momentul potrivit. Adica, nu atunci când dansai mai cu foc si se incingeau dansuri mai minunate, el sa trânteasca un blues sau un slow... sau daca erau prea multe doamne iar domnii erau numarati. :D Ce mai incoace incolo, omul stia sa faca atmosfera si sa te simti ca si cum ai fi la un chef cu prietenii !
sâmbătă, 28 iunie 2008
Mamma Cass Elliott - Dream A Little Dream Of Me
Dream a Little Dream of Me
(la sugestia iepurasului Rica)
Hai la dicoteca ! :))
Cautam pe youtube o melodiutza, care prin refren, undeva, zice "come along" si search-uind pe acolo, am dat de alt cânticel, care tot asa zice in refren, atâta doar ca e al Despinei Vandi. Si uite asa, mi s-a deschis un apetit de dansat ... Hai la discoteca, mai fetelor, sa ne bâtâim pâna face febra musculara (eu) !
In loc de noapte buna
Natalie Cole - Miss you like crazy
Nat King Cole & Natalie Cole - When I fall in love
vineri, 27 iunie 2008
Peter Cetera / Chicago
The Glory of Love
You´re The Inspiration
Hard To Say I'm Sorry
If You Leave Me Now
Hate the damn Friday evenings!
Iar e vineri seara si sunt IAR deprimata! Of, cât de mult am ajuns sa urasc weekend-urile astea ! La naiba! Nu mai vreau! Vreau sa fug in lume si sa nu ma mai intorc aici niciodata! :(( Vreau la Timisoara sau oriunde altundeva, dar nu aici!
joi, 26 iunie 2008
I feel pretty
Azi, de la servici pana acasa, doar asta am cântat ! :))
Nu ca m-as simti eu chiar asa pretty, dar aveam o stare de spirit foarte buna ( sa mai spun ca era nejustificata !?). Mi-a venit in minte scena absolut hilara si am inceput sa fredonez si eu. La semafor, asteptând sa se inverzeasca si pentru pietoni, am remarcat cum un sofer se uita ciudat la mine. Cred ca in gând, a murmurat FREAK !!!! Oh, Doamne, am inceput sa râd cu o pofta ... Imi reamintisem cum racneau ceilalti soferi la Adam Sandler, pe pod ! =))
Oh, oooooh .... ma dor obrajii de atâta râs !
Nu ca m-as simti eu chiar asa pretty, dar aveam o stare de spirit foarte buna ( sa mai spun ca era nejustificata !?). Mi-a venit in minte scena absolut hilara si am inceput sa fredonez si eu. La semafor, asteptând sa se inverzeasca si pentru pietoni, am remarcat cum un sofer se uita ciudat la mine. Cred ca in gând, a murmurat FREAK !!!! Oh, Doamne, am inceput sa râd cu o pofta ... Imi reamintisem cum racneau ceilalti soferi la Adam Sandler, pe pod ! =))
Oh, oooooh .... ma dor obrajii de atâta râs !
O melodie
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
When you take, you gotta give, so live and let live,
Or let go.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
I could promise you things like big diamond rings,
But you don't find roses growin' on stalks of clover.
So you better think it over.
Well, if sweet-talkin' you could make it come true,
I would give you the world right now on a silver platter,
But what would it matter?
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
__________________________________________
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
I could sing you a tune or promise you the moon,
But if that's what it takes to hold you,
I'd just as soon let you go, but there's one thing I want you to know.
You better look before you leap, still waters run deep,
And there won't always be someone there to pull you out,
And you know what I'm talkin' about.
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
When you take, you gotta give, so live and let live,
Or let go.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
I could promise you things like big diamond rings,
But you don't find roses growin' on stalks of clover.
So you better think it over.
Well, if sweet-talkin' you could make it come true,
I would give you the world right now on a silver platter,
But what would it matter?
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
__________________________________________
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
I could sing you a tune or promise you the moon,
But if that's what it takes to hold you,
I'd just as soon let you go, but there's one thing I want you to know.
You better look before you leap, still waters run deep,
And there won't always be someone there to pull you out,
And you know what I'm talkin' about.
So smile for a while and let's be jolly:
Love shouldn't be so melancholy.
Come along and share the good times while we can.
I beg your pardon,
I never promised you a rose garden.
Along with the sunshine,
There's gotta be a little rain sometimes.
marți, 17 iunie 2008
Dieta & Cura de slabire vs. viata noastra
Toata viata mea am tinut cate ceva ! :)) Daca n-a fost dieta, a fost, in mod cert, cura de slabire. Am citit un studiu, cum ca aproximativ 70% din persoanele adulte tin ori o dieta ori o cura de slabire ! Evident ca studiul facea referire doar la persoanele care in principiu au ce pune pe masa si au dupa ce bea apa. Si sa mai specific : 70% din persoanele adulte, DE AMBELE SEXE !!!
Prima data cand am citit specificatia de mai sus, m-am simtit razbunata ! :)) Na, uite asa, sa stie si ei prin ce chinuri trecem noi ! Apoi am realizat ca ei nu stiu, fiindca ei trec prin chinuri mai mari ! Toate revistele pentru doamne :D sunt pline de sfaturi, mai mult sau mai putin competente, cum sa slabim, cum sa devenim mai frumoase si mai minunate decat suntem deja. Realizati ca acest fapt este defapt un suport moral ? Este ca un club al dodoloatelor anonime, unde gasim sprijin moral, unde nu ne simtim singure in batalia cu kilogramele. Noi suntem ajutate, intelese sau compatimite. Avem cel putin o prietena care trece prin acelasi calvar, cu care discutam efectele curei, careia ii spunem fericite (cu iz de victorie) ca am mai reusit sa scapam de cateva kilograme !
Dar pe ei nu-i ajuta nimeni ! Probabil ca incearca cure de slabire feminine, care nu prea au efect, ca de aia le cheama feminine. Nu exista sfaturi cat de cat competente, dedicate lor. Medicii nutritionisti se concentreaza mai mult pe problemele feminine (este mai rentabil), dezbaterile despre dezordinile metabolice sunt intr-o proportie de 95% axate pe femei. Ei nu au un prieten caruia sa-i planga pe umar si sa-i spuna ca pantalonii cutare nu-i mai cuprind. Daca noi, la faza asta gasim intelegere, ei n-ar gasi decat ranjete si comentarii malitioase.
Azi dimineata, m-am impiedicat de latura compasiva a firii mele! Se vede, nu !?!?!?
Prima data cand am citit specificatia de mai sus, m-am simtit razbunata ! :)) Na, uite asa, sa stie si ei prin ce chinuri trecem noi ! Apoi am realizat ca ei nu stiu, fiindca ei trec prin chinuri mai mari ! Toate revistele pentru doamne :D sunt pline de sfaturi, mai mult sau mai putin competente, cum sa slabim, cum sa devenim mai frumoase si mai minunate decat suntem deja. Realizati ca acest fapt este defapt un suport moral ? Este ca un club al dodoloatelor anonime, unde gasim sprijin moral, unde nu ne simtim singure in batalia cu kilogramele. Noi suntem ajutate, intelese sau compatimite. Avem cel putin o prietena care trece prin acelasi calvar, cu care discutam efectele curei, careia ii spunem fericite (cu iz de victorie) ca am mai reusit sa scapam de cateva kilograme !
Dar pe ei nu-i ajuta nimeni ! Probabil ca incearca cure de slabire feminine, care nu prea au efect, ca de aia le cheama feminine. Nu exista sfaturi cat de cat competente, dedicate lor. Medicii nutritionisti se concentreaza mai mult pe problemele feminine (este mai rentabil), dezbaterile despre dezordinile metabolice sunt intr-o proportie de 95% axate pe femei. Ei nu au un prieten caruia sa-i planga pe umar si sa-i spuna ca pantalonii cutare nu-i mai cuprind. Daca noi, la faza asta gasim intelegere, ei n-ar gasi decat ranjete si comentarii malitioase.
Azi dimineata, m-am impiedicat de latura compasiva a firii mele! Se vede, nu !?!?!?
luni, 16 iunie 2008
Amintiri din copilarie IV.
A trebuit sa ma "fac mare" ca sa aflu ca Nana Mouskouri e grecoaica, nu frantuzoaica ! :))
Ce mai conteaza !?!? "Raul" era facut ! Declarasem deja dragoste eterna limbii franceze !
Ce mai conteaza !?!? "Raul" era facut ! Declarasem deja dragoste eterna limbii franceze !
Amintiri din copilarie III
Va mai amintiti de Teleenciclopedia ? Asa am descoperit Debussy si Tschaikovsky.
Amintiri din copilarie II
Stateam si ma uitam la fotografiile cu liceul copilariei mele. Plecam in concediu si nu aveam cum sa le mai postez, de aceea m-am hotarat sa le pun fara comentarii. Stiam ca nu va trece mult timp si urma sa-mi scriu si amintirile.
Eram un copil talentat la vremea cand am inceput scolile muzicale. E foarte adevarat insa, ca nu m-am gandit atunci, la inceputuri, ca ceea ce visam de pe la 3-4 ani, avea sa se transforme intr-un vis urat. Visul meu era sa devin pianista. Nu imi aduc aminte sa fi avut idoli, dar eram calare pe pianul familiei, mult prea multe ore fatza de capacitatea de intelegere a familiei mele. :) Asa ca maman si intelepciunea ei, au hotarat ca e vremea sa faca ceva sa nu se iroseasca bunatate de talent. De la 5 ani, studiam cu un nenea profesor si toata lumea era mandra de realizarile mele. Mai ales eu ! :))
A venit si anul fatidic, am trecut de primul pas al admiterii la inaltele scoli de arte muzicale, mai urma al doilea pas (si ultimul), in care mi se hotara soarta, adica selectionata pentru pian (unde intra cica elita) sau impreuna cu turma, la vioara. Nimeni nu avea nici o grija ca as rata selectia si as nimeri altundeva decat la pian. Acum realizez ca nu altii iti decid soarta, ci chiar ea decide pentru noi. :( ... Cu cateva zile inainte de examenul care ar fi trebuit sa-mi decida viitorul in directia dorita de mine, soarta a hotarat ! Am facut blocaj renal, am fost internata mai mult moarta decat vie si pe cand m-au dat afara pe poarta spitalului, ca fiind apta sa supravietuiesc singura in lumea cea rea, raul ireparabil era facut deja. Prin neprezentare la selectie, am fost repartizata automat la vioara. Am urat vioara din tot sufletul ... Am continuat doar fiindca stiam ca din clasa a V-a urma ca instrumentul secundar sa fie pianul. Asa ca am strans din dinti si am continuat. Nu cred ca trebuie sa mai spun ca eram o violonista mediocra, fara urma de daruire si sclipire. Uram fiecare ora de studiu si Dumnezeule mare, multe mai erau ZILNIC ! Pe scurt, am trait patru ani de agonie. Imi doream sa ma imbolnavesc sa fiu iertata de orele de studiu. :))
Alinarea a venit in clasa a V-a, cand am fost mutati in cladirea de pe strada Savinesti, nr. 2. Am fost fermecata de locul asta din prima clipa cand am intrat pe poarta. Era castelul meu cu zane si zmei ! Iubeam fiecare zi de scoala, ma pierdeam in reverii pe culoarele inguste, prin chiliile de la mansarda. Uneori (cand imi reusea) ma ascundeam in amvonul din "sala mare" adica sala unde se tineau festivitatile, concertele de sfarsit de an, dar si orele de cor. Taaare imi mai placea acolo.
Din decorul acesta, care (fara sa stiu) mi-a marcat viitorul, facea parte si directorul scolii, Leontin Chisu. Pentru mine, care traiam in lumea mea de basm, el, cu parul lui alb, einstein-nian, era Verde-Imparat. Il iubeam si de cate ori aparea prin curte sau altundeva, eram ca un catel infiat (de el) si nu puteam sa ma dezlipesc de dansul.
Spuneam de decor ... imi amintesc cu cata dragoste imi plimbam degetele peste usile de lemn ghintuite, cum ramaneam cu ochii lipiti de arcadele sculptate ... Atunci nu stiam, dar cred ca asta a vrut soarta de la mine. Sa descopar frumusetea sculpturilor, sa-mi alunece visele pe curburile arcadelor ... sa-mi gasesc adevarata vocatie.
Dar sa revenim pe pamant. Am inceput (in sfarsit) si pianul ca instrument secundar. A fost o bucurie fara margini ! De unde, la vioara ma invarteam printre sapte si uneori (rareori) opt, la pian excelam. Aveam o profesoara cu multa daruire didactica, rabdatoare si indragostita mai ales, de pian. Iti insufla o iubire pentru "materia ei", cum n-am mai italnit mai apoi la multi profesori. Dar ... in trimestrul al III-lea nu stiu ce s-a intamplat, dar am primit profesor nou. Adica o ea - profesoara. Diferenta m-a socat, m-a bulversat si in final m-a invins. Imi reamintesc cum se uita plictisita la mine, cum nu o impresiona nici un fel de efort facut si cum in final mi-a dat si lovitura de gratie, cand cu un sadism maxim mi-a trantit "nu stiu de ce te chinui atata, ca pianista n-o s-ajungi niciodata ! Asta ajung cei care au facut pian dintr-a-ntaia ! Tu, eventual, o sa ajungi corepetitoare." Universul meu, cladit pe vise, poate nefondate (nu stiu daca eram cu adevarat buna sau nu la pian), pe mii de sperante, s-a prabusit mai ceva ca un castel din carti de joc. Din ziua aceea, am refuzat sa mai merg la ora de pian si in vacanta de vara, dupa multe lacrimi, certuri si tipete, in care eu am avut ultimul cuvant, gen " daca nu ma transferi din scoala aia, atata am sa chiulesc pana ma vor exmatricula !!!" maman a cedat si mi-a respectat dorinta.
Azi nu regret ! Ca un adult ce sunt, imi dau seama ca am fost mult mai fericita la geamanul Liceului de Muzica. Anii petrecuti la Arte Plastice au fost frumosi de la un capat la altul (cu mici exceptii ca matematica si chimia :D) ... dar asta e alta poveste ...
Eram un copil talentat la vremea cand am inceput scolile muzicale. E foarte adevarat insa, ca nu m-am gandit atunci, la inceputuri, ca ceea ce visam de pe la 3-4 ani, avea sa se transforme intr-un vis urat. Visul meu era sa devin pianista. Nu imi aduc aminte sa fi avut idoli, dar eram calare pe pianul familiei, mult prea multe ore fatza de capacitatea de intelegere a familiei mele. :) Asa ca maman si intelepciunea ei, au hotarat ca e vremea sa faca ceva sa nu se iroseasca bunatate de talent. De la 5 ani, studiam cu un nenea profesor si toata lumea era mandra de realizarile mele. Mai ales eu ! :))
A venit si anul fatidic, am trecut de primul pas al admiterii la inaltele scoli de arte muzicale, mai urma al doilea pas (si ultimul), in care mi se hotara soarta, adica selectionata pentru pian (unde intra cica elita) sau impreuna cu turma, la vioara. Nimeni nu avea nici o grija ca as rata selectia si as nimeri altundeva decat la pian. Acum realizez ca nu altii iti decid soarta, ci chiar ea decide pentru noi. :( ... Cu cateva zile inainte de examenul care ar fi trebuit sa-mi decida viitorul in directia dorita de mine, soarta a hotarat ! Am facut blocaj renal, am fost internata mai mult moarta decat vie si pe cand m-au dat afara pe poarta spitalului, ca fiind apta sa supravietuiesc singura in lumea cea rea, raul ireparabil era facut deja. Prin neprezentare la selectie, am fost repartizata automat la vioara. Am urat vioara din tot sufletul ... Am continuat doar fiindca stiam ca din clasa a V-a urma ca instrumentul secundar sa fie pianul. Asa ca am strans din dinti si am continuat. Nu cred ca trebuie sa mai spun ca eram o violonista mediocra, fara urma de daruire si sclipire. Uram fiecare ora de studiu si Dumnezeule mare, multe mai erau ZILNIC ! Pe scurt, am trait patru ani de agonie. Imi doream sa ma imbolnavesc sa fiu iertata de orele de studiu. :))
Alinarea a venit in clasa a V-a, cand am fost mutati in cladirea de pe strada Savinesti, nr. 2. Am fost fermecata de locul asta din prima clipa cand am intrat pe poarta. Era castelul meu cu zane si zmei ! Iubeam fiecare zi de scoala, ma pierdeam in reverii pe culoarele inguste, prin chiliile de la mansarda. Uneori (cand imi reusea) ma ascundeam in amvonul din "sala mare" adica sala unde se tineau festivitatile, concertele de sfarsit de an, dar si orele de cor. Taaare imi mai placea acolo.
Din decorul acesta, care (fara sa stiu) mi-a marcat viitorul, facea parte si directorul scolii, Leontin Chisu. Pentru mine, care traiam in lumea mea de basm, el, cu parul lui alb, einstein-nian, era Verde-Imparat. Il iubeam si de cate ori aparea prin curte sau altundeva, eram ca un catel infiat (de el) si nu puteam sa ma dezlipesc de dansul.
Spuneam de decor ... imi amintesc cu cata dragoste imi plimbam degetele peste usile de lemn ghintuite, cum ramaneam cu ochii lipiti de arcadele sculptate ... Atunci nu stiam, dar cred ca asta a vrut soarta de la mine. Sa descopar frumusetea sculpturilor, sa-mi alunece visele pe curburile arcadelor ... sa-mi gasesc adevarata vocatie.
Dar sa revenim pe pamant. Am inceput (in sfarsit) si pianul ca instrument secundar. A fost o bucurie fara margini ! De unde, la vioara ma invarteam printre sapte si uneori (rareori) opt, la pian excelam. Aveam o profesoara cu multa daruire didactica, rabdatoare si indragostita mai ales, de pian. Iti insufla o iubire pentru "materia ei", cum n-am mai italnit mai apoi la multi profesori. Dar ... in trimestrul al III-lea nu stiu ce s-a intamplat, dar am primit profesor nou. Adica o ea - profesoara. Diferenta m-a socat, m-a bulversat si in final m-a invins. Imi reamintesc cum se uita plictisita la mine, cum nu o impresiona nici un fel de efort facut si cum in final mi-a dat si lovitura de gratie, cand cu un sadism maxim mi-a trantit "nu stiu de ce te chinui atata, ca pianista n-o s-ajungi niciodata ! Asta ajung cei care au facut pian dintr-a-ntaia ! Tu, eventual, o sa ajungi corepetitoare." Universul meu, cladit pe vise, poate nefondate (nu stiu daca eram cu adevarat buna sau nu la pian), pe mii de sperante, s-a prabusit mai ceva ca un castel din carti de joc. Din ziua aceea, am refuzat sa mai merg la ora de pian si in vacanta de vara, dupa multe lacrimi, certuri si tipete, in care eu am avut ultimul cuvant, gen " daca nu ma transferi din scoala aia, atata am sa chiulesc pana ma vor exmatricula !!!" maman a cedat si mi-a respectat dorinta.
Azi nu regret ! Ca un adult ce sunt, imi dau seama ca am fost mult mai fericita la geamanul Liceului de Muzica. Anii petrecuti la Arte Plastice au fost frumosi de la un capat la altul (cu mici exceptii ca matematica si chimia :D) ... dar asta e alta poveste ...
vineri, 13 iunie 2008
Amintiri din copilarie
De ce am postat imaginile acestea ? ..
Am sa scriu in curând!
1. usa ghintuita de la sala "mare"
2. fatada (str. Savinesti, nr 2 - atunci)
3. intrarea inspre sala "mare"
4. pasajul de pe lânga curtea "mica" interioara
5. iesirea inspre curtea interioara
6. curtea "mica" interioara
Yey, concediuuuu !!!!
Dragii si dragele mele, de maine intru oficial in concediu! Yeees ! Adevarat ca e un mini concediu, de o saptamâna, dar il asteptam ca pe sfintele moaste ! Inca un pic si intram in delirium tremens, dar fara alcool :))
Asaaaa ... maine la 17:32 intru in concediu, in mod oficiaaal !!!!! Adica atunci porneste trenul din gara ! Si ma duc "tai", taman la Timisoara. Ca acolo e canicula si mie nu-mi prieste, dar sunt uneori masochista! :D
Da' ce mai conteaza amanuntul asta ucigator, atâta vreme cât este exact ce mi-am dorit !
Pupam obrajorii cititorilor si ne revedem când 'oi gasi o unda de net.
miercuri, 11 iunie 2008
Ploua
Ploua !
Azi m-am rasfatat si nu am mers la servici. Stau in fata computadorului si ascult muzica draga mie si ploaia care suna incântator. Azi am o dispozitie mai altfel si (poate pentru una din putinele dati) nu ma deprima vremea. O ascult cum ropoteste pe pervazuri, cum curge suvoaie ..imi imaginez cum spala tot .. si o las sa-mi limpezeasca si mie gândurile.
Imi dau voie sa visez la zile mai bune, la ganduri mai vesele ...
In gând, ma legan pe ritmul melodiilor, zâmbesc de una singura si-mi spun ca nimic nu e ce pare a fi, sigur e mult mai frumos !
Ploaia asta m-a aruncat intr-un vârtej de sentimente si pe masura ce incerc sa le ordonez (nu ma pot abtine sa nu le sortez, cataloghez si sa arunc câte ceva) realizez ca viata mea e un sir de evenimente neasteptate, de zbuciumuri (a cui nu e !?!) si in final ca tot ce ni se intâmpla nu e deloc intâmplator. Trebuie doar sa intelegem asta. Si atunci putem sa invatam din toate peripetiile numite viata. Putem sa vedem in jurul nostru si tristetea altora (sa intelegem ca nu suntem noi cei mai napastuiti) dar si toata frumusetea care ne inconjoara. Sunt atâtea minunatii in viata noastra, pe care la un moment dat nu le mai vedem, le ignoram sau pur si simplu le luam de facto !
Nefericirea te face sa uiti asta, adeseori. Pacat ! In suferinta noastra, lasam sa se iroseasca zile care ar fi putut fi frumoase si pline de bucurie. Ne complacem in tristete si o lasam sa ne acapareze. Nu mai vedem in jurul noastru decât culorile cernite ale tristetii si nefericirii noastre. Nu mai vedem mâna intinsa, dispusa sa ne ajute sa iesim din ceea ce pare o mare nesfarsita de suferinta. Iar daca o zarim, de multe ori alegem sa nu facem efortul sa intindem si noi mâna.
Azi am ales sa vad cât de frumoasa e ploaia. Am atins vârful degetelor mâinii intinse. Am ales sa refuz ca viata sa imi fie inundata de tristete. Am ales sa lupt pentru ceea ce mi-e drag. Am ales sa fiu fericita !
Imi dau voie sa visez la zile mai bune, la ganduri mai vesele ...
In gând, ma legan pe ritmul melodiilor, zâmbesc de una singura si-mi spun ca nimic nu e ce pare a fi, sigur e mult mai frumos !
Ploaia asta m-a aruncat intr-un vârtej de sentimente si pe masura ce incerc sa le ordonez (nu ma pot abtine sa nu le sortez, cataloghez si sa arunc câte ceva) realizez ca viata mea e un sir de evenimente neasteptate, de zbuciumuri (a cui nu e !?!) si in final ca tot ce ni se intâmpla nu e deloc intâmplator. Trebuie doar sa intelegem asta. Si atunci putem sa invatam din toate peripetiile numite viata. Putem sa vedem in jurul nostru si tristetea altora (sa intelegem ca nu suntem noi cei mai napastuiti) dar si toata frumusetea care ne inconjoara. Sunt atâtea minunatii in viata noastra, pe care la un moment dat nu le mai vedem, le ignoram sau pur si simplu le luam de facto !
Nefericirea te face sa uiti asta, adeseori. Pacat ! In suferinta noastra, lasam sa se iroseasca zile care ar fi putut fi frumoase si pline de bucurie. Ne complacem in tristete si o lasam sa ne acapareze. Nu mai vedem in jurul noastru decât culorile cernite ale tristetii si nefericirii noastre. Nu mai vedem mâna intinsa, dispusa sa ne ajute sa iesim din ceea ce pare o mare nesfarsita de suferinta. Iar daca o zarim, de multe ori alegem sa nu facem efortul sa intindem si noi mâna.
Azi am ales sa vad cât de frumoasa e ploaia. Am atins vârful degetelor mâinii intinse. Am ales sa refuz ca viata sa imi fie inundata de tristete. Am ales sa lupt pentru ceea ce mi-e drag. Am ales sa fiu fericita !
duminică, 8 iunie 2008
The return to innocence
Visez la concediu, visez la maaaaareeeee ... mi-e dor sa aud noaptea valurile (desi numai gândul de a mai dormi in cort ma face sa simt fiori pe spinare), sa fie liniste, fara prea multi copii cheunatori si mame isterice prin-prejur ... Unde esti tu Vama de acum 20 - 25 de ani !? Erau 10 corturi pe toata plaja, care era de cel putin 6 sau 7 ori mai mare (lata) decât acum. Era acolo tabara clujenilor de la universitatea Babes-Bolyai, cu cantina cu tot, unde era o mâncare ca acasa la mama, in Ardeal !
Plaja era curataaaaa, nu te impiedicai decât de scaieti, nu vedeai o hârtie, un PET !
Si desi multi s-au gasit sa comenteze despre Vama Veche, prea putin din cei care s-au perindat pe acolo, dupa revolutie, i-au perceput adevarata valoare (asta pâna sa fie asasinata de interese imobiliare si comerciale). Era atât de simplu sa arati cu degetul si sa pui semnul egal intre nudism si destrabalare.
Eu nu am perceput Vama asa niciodata. Era locul unde incercai cât puteai sa dezlipesti de pe tine toate “valentele civilizatiei” si sa incerci sa te bucuri de natura si mai ales sa te integrezi in ea. Imi amintesc cu câta bucurie renuntam la parfumuri, la orice bijuterie. Aveam in schimb colane din scoici si fir de bumbac impletit ! The return to innocence. Hainele spalate acolo si uscate pe sfoara, la soare, in bataia vântului, miroseau a sarat, a mare. Natura intra in tine prin fiecare por, te lega de ea cu fiecare simt. Si incepeai sa gusti lumina, sa vezi culorile vântului, sa atingi sunetul valurilor. Dar imi mai amintesc, când plecam acasa cum eram fizic agresata de mirosul parfumurilor, de radio si televiziune.
Era o desfatare sa poti sa asculti seara doar marea, sau la vreun foculet sa auzi o voce blanda, ingânata in surdina de ceilalti, cântând “sus e cerul, larga-i lumea, bine c-a-nfrunzit padurea .." sau "s-asa-mi vine câteodata..". Acolo l-am auzit prima data cântând si pe Pittis. Acolo am intâlnit oameni de o tinuta morala cum azi greu mai gasesti.
Of, ce vremuri … of , ce lume …
sâmbătă, 7 iunie 2008
I Hate You Then I Love You - Lucianno Pavarotti & Celine Dion
I Hate You Then I Love You
I'd like to run away from you
But if I have to leave you I would die
I'd like to break the chains you put around me
And yet I'll never try
No matter what you do you drive me crazy
I'd rather be alone
But then I know my life would be so empty
As soon as you have gone
Impossible to live with you
But I could never live without you
For whatever you do / For whatever you do
I never, never, never
Want to be in love with anyone but you
You make me sad
You make me strong
You make me mad
You make me long for you / You make me long for you
You make me live
You make me die
You make me laugh
You make me cry for you / You make me cry for you
I hate you
Then I love you
Then I love you
Then I hate you
Then I love you more
For whatever you do
I never, never, never
Want to be in love with anyone but you
You treat me wrong
You treat me right
You let me be
You make me fight with you / I could never live without you
You make me high
You bring me down
You set me free
You hold me bound to you
I hate you
Then I love you
Then I love you
Then I hate you
Then I love you more / I love you more
For whatever you do / For whatever you do
I never, never, never
Want to be in love with anyone but you
I never, never, never
I never, never, never
I never, never, never
Want to be in love with anyone but you
But you
P.S. Daca sunt inadvertente in text, nu-mi apartin. :D
Vineri noaptea sau sâmbata foarte devreme
E inadmisibil ce plicticoase pot fi uneori weekend-urile ! Stai si astepti sa treaca orele, nu stii cu ce sa-ti umpli timpul ... M-am preumblat pe site-uri, am citit articole, am ascultat muzica ... degeaba ! Timpul refuza sa se miste. Sau o face cu o greutate ca ar fi umilit si de un melc. Mi-am citit mailurile, le-am sters, am facut ordine pe calculator, am destelenit desktop-ul ... si m-am plictisit. Nu am chef de nimic. Ma surprinde ca mi-a amortit si pasiunea pentru lectura. Stau cu un vraf de carti incepute, pline de hârtiute pe post de semne de carte si nu-mi vine nici sa ma uit inspre ele. Pe când o sa am chef si de ele, va trebui sa reiau trei capitole in urma, sa redescopar firul actiunii ! :D
Si dupa ce treci prin starea asta, pe cuvântul meu daca nu-ti doresti sa vina ziua de luni ! Si chiar daca te incearca aceeasi stare, esti obligat sa iesi din casa, sa te târasti pâna la locul de tortura.
Dupa o saptamâna zbuciumata, am avut tendinta sa sper ca "ce bine ca vin zilele de liniste si de leneveala". Au venit ! Si !?!?!? Acum nu stiu ce sa fac cu ele ! :))
Acum ceva ani, eram un grup de prieteni, destul de inchegat si pentru noi, seara de vineri (inclusiv noaptea) era "seara de carti", adica jucam carti ca nebunii, beam un vin sau cafele, fumam pâna ne lacrimau ochii si era numai o veselie. Nici nu stiu când s-a rupt obiceiul ! Si nici de ce ... S-a instalat, incetul cu incetul, o apatie si o lipsa de orice dorinta de socializare ... Pacat !
Cred ca imbatrânim (defapt este o certitudine) si nu mai facem fata atâtor probleme, asa ca alegem involuntar sa devenim niste blazati.
Unii, ca mine, se ingroapa intr-o lume iluzorie, ca cea a internetului si iscodesc, citesc, afla lucruri de tot soiul. Am ajuns sa citesc prospecte de medicamente, proceduri chirurgicale sau tot felul de studii si cercetari medicale. SI NU SUNT MEDIC !!! :)) Am trecut si pe la parapsihologie, tratamente naturiste, fizica cuantica ... dar cand am nimerit la chimie am realizat ca am luat-o razna. Am urât chimia, in liceu ! Si totusi am citit si asta ! Ma intreb oare ce mai urmeaza ? Daca incep si cu matematica atunci siiigur am nevoie urgenta de concediu ! Un concediu luung, fara telefoane, fara televizoare si calculatoare ! Doar eu cu mine si mama natura.
Maaare plictiseala in weekend !
joi, 5 iunie 2008
marți, 3 iunie 2008
O alta noua zi !
Rica, fata draga !
Ai avut dreptate ! Grosse misunderstanding !
Gata cu atâta incredere, i-am zis sa-si schimbe parola la mail :)) Asa eu nu o sa mai fiu tentata (adica o sa fiu in continuare tentata, dar o sa-mi lipseasca mijloacele) sa-mi bag nasucul unde nu-mi prea fierbe oala. Pe principiul ca "ce nu stii, nu te omoara" mai bine sa nu le stiu eu chiar pe toate. Ai avut dreptate si cu locsorul acela privat .. pe care eu l-am cam calcat cu bocanceii.
O happy daaaaay, o happy daaay ... :D
m-am lasat de fumat :D
Ai avut dreptate ! Grosse misunderstanding !
Gata cu atâta incredere, i-am zis sa-si schimbe parola la mail :)) Asa eu nu o sa mai fiu tentata (adica o sa fiu in continuare tentata, dar o sa-mi lipseasca mijloacele) sa-mi bag nasucul unde nu-mi prea fierbe oala. Pe principiul ca "ce nu stii, nu te omoara" mai bine sa nu le stiu eu chiar pe toate. Ai avut dreptate si cu locsorul acela privat .. pe care eu l-am cam calcat cu bocanceii.
O happy daaaaay, o happy daaay ... :D
m-am lasat de fumat :D
buna melodie, huh !?!?!? =))
O noua zi
E Marti, e nasol, n-am chef de nimic. Azi-noapte n-am pus geana pe geana, acum sunt cu tensiunea la cer (presupun ca asa se simt hipertensivii :D), nu mi-ar strica un Distonocalm completat cu un Rudotel si alte bazaconii ca astea. Ca norocul ca nici nu am absolut nimic de facut, nu stiu cum m-as aduna sa produc ceva coerent.
Ma simt ca un câine batrân, bolnav si istovit si care ar vrea sa se ascunda in cel mai intunecos ungher si sa moara. Dar de moarte buna, nu eutanasiat :)).
As vrea sa pot boci una, zdravan, ca toate femeile sensibile si delicate, dar se pare ca eu nu fac parte din categoria mai sus specificata. Simt cum ma farâm in mine, as vrea sa ma opresc si nu pot. Stau si asist ca un spectator cum tot ce credeam ca e viata mea se darâma sub ochii mei. Stiu ca am sa-mi revin, dar mai stiu si ca cu fiecare experienta de genul asta, perioada de recuperare e tot mai lunga, dureroasa si cu urme tot mai inestetice pe psihicul meu.
Ma simt ca un câine batrân, bolnav si istovit si care ar vrea sa se ascunda in cel mai intunecos ungher si sa moara. Dar de moarte buna, nu eutanasiat :)).
As vrea sa pot boci una, zdravan, ca toate femeile sensibile si delicate, dar se pare ca eu nu fac parte din categoria mai sus specificata. Simt cum ma farâm in mine, as vrea sa ma opresc si nu pot. Stau si asist ca un spectator cum tot ce credeam ca e viata mea se darâma sub ochii mei. Stiu ca am sa-mi revin, dar mai stiu si ca cu fiecare experienta de genul asta, perioada de recuperare e tot mai lunga, dureroasa si cu urme tot mai inestetice pe psihicul meu.
Happy Birthday my dear Tudor
Azi e ziua fiului meu cel mare. Implineste 20 de ani. Mirific. Cool. Nice.
O banala insomnie
Am incercat cam toate trucurile ca sa adorm, dar de data asta n-a tinut. Ma declar nefericita, furioasa, ingretosata si scârbita. Incepând cu ziua de azi m-am ales cu un ex-logodnic si in acelasi timp ex-viitor husband. Naiba sa-l ia.
Mi-e intoarsa viata pe dos, gândurile mi se amesteca intre ele, trec de la stari de furie paroxistica la momente in care imi plâng de mila, ca apoi sa ma apuce furia iar. Il urasc, as vrea sa-l fac sa sufere cumplit, as vrea sa pot sa-i arunc cele mai gretoase injuraturi, ca apoi sa realizez ca asta nu o sa ma faca sa ma simt mai bine (adica putin da, dar nu suficient ca sa se justifice gestul).
Imi dau seama ca brusc in fatza mea s-a deschis un hau cam maricel, pe care nu stiu cu ce sa-l umplu. Toate visele si planurile de viitor s-au spulberat si nu stiu ce sa fac cu golul ramas. Povesti (cu pesti) despre casuta noastra, cum o sa lucram impreuna, cum o sa ... o mie de lucruri .. toate au disparut atât de brusc ca nu reusesc sa ma dezmeticesc.
Recunosc (cu jumatate de gura) ca as vrea sa-mi spuna... orice ... si sa ne impacam (:)) el nici nu stie inca ca ne-am despartit - oooof, nu-s normalaaa). A iesit o mica cacofonie, da' mi-e prea lene sa refac propozitia. Ziceam aia cu despartirea/ iertarea/ impacarea ... Din toata inima as vrea sa-l iert, dar din nefericire, asa ceva nu se uita. Si când se mai intâmpla si cu "bis", chiar ca-ti simti inima rupta-n patru. Dar sa zicem ca si pe aceea, inima, cumva o adunam la loc. Ramâne un singur lucru pe care nu prea stiu ce-l poate aduna laolalta. Increderea mea. In ce ma priveste, prima data, eu acord aproape oricui (nu vreau sa spun cuvinte mari si sa afirm ca ORICUI) incredere neconditionata. A doua oara trebuie sa muncesti amarnic sa o mai primesti. In ce-l priveste pe ex-fiance-ul meu, increderea pe care am avut-o in el s-a dus pe apa Sâmbetei si daca nu-l cheama cumva Michael Johnson, mi-e greu sa cred ca o mai prinde.
In mai, am indeplinit 42 de ani. La multi ani, merci, who cares. Sa ajungi la vârsta asta, sa fi indragostita pâna peste urechi, chiar sa crezi ca tzi-a sclipit steluta norocoasa si l-ai gasit pe zaoanul vietii tale, este nasol. Adica este nasol când constati ca ai "pus botul" ca o fraiera si te-ai comportat ca o adolescenta. Dupa aproape 20 de ani, in care am reusit (mai mult sau mai putin) sa-mi cresc copii, sa realizez câte ceva in viata, dupa 20 de ani in care mi-am jurat ca n-o sa ma mai las fermecata de nici un Fat-Frumos, iata ca I did it again - in traducere libera, am comis-o din nou :))
Ce sa mai zic, a fost frumos atât cât a fost, urât o sa-mi mai fie de-acum inainte. (aici mi-am dat voie sa bocesc putin si sa-mi batistesc diverse de sub nas)
Hai ca mai fabulam si zilele care urmeaza, nu cred ca am sa ma trezesc mâine vindecata si cu ochii zâmbitori.
Pupam cititorii
Mi-e intoarsa viata pe dos, gândurile mi se amesteca intre ele, trec de la stari de furie paroxistica la momente in care imi plâng de mila, ca apoi sa ma apuce furia iar. Il urasc, as vrea sa-l fac sa sufere cumplit, as vrea sa pot sa-i arunc cele mai gretoase injuraturi, ca apoi sa realizez ca asta nu o sa ma faca sa ma simt mai bine (adica putin da, dar nu suficient ca sa se justifice gestul).
Imi dau seama ca brusc in fatza mea s-a deschis un hau cam maricel, pe care nu stiu cu ce sa-l umplu. Toate visele si planurile de viitor s-au spulberat si nu stiu ce sa fac cu golul ramas. Povesti (cu pesti) despre casuta noastra, cum o sa lucram impreuna, cum o sa ... o mie de lucruri .. toate au disparut atât de brusc ca nu reusesc sa ma dezmeticesc.
Recunosc (cu jumatate de gura) ca as vrea sa-mi spuna... orice ... si sa ne impacam (:)) el nici nu stie inca ca ne-am despartit - oooof, nu-s normalaaa). A iesit o mica cacofonie, da' mi-e prea lene sa refac propozitia. Ziceam aia cu despartirea/ iertarea/ impacarea ... Din toata inima as vrea sa-l iert, dar din nefericire, asa ceva nu se uita. Si când se mai intâmpla si cu "bis", chiar ca-ti simti inima rupta-n patru. Dar sa zicem ca si pe aceea, inima, cumva o adunam la loc. Ramâne un singur lucru pe care nu prea stiu ce-l poate aduna laolalta. Increderea mea. In ce ma priveste, prima data, eu acord aproape oricui (nu vreau sa spun cuvinte mari si sa afirm ca ORICUI) incredere neconditionata. A doua oara trebuie sa muncesti amarnic sa o mai primesti. In ce-l priveste pe ex-fiance-ul meu, increderea pe care am avut-o in el s-a dus pe apa Sâmbetei si daca nu-l cheama cumva Michael Johnson, mi-e greu sa cred ca o mai prinde.
In mai, am indeplinit 42 de ani. La multi ani, merci, who cares. Sa ajungi la vârsta asta, sa fi indragostita pâna peste urechi, chiar sa crezi ca tzi-a sclipit steluta norocoasa si l-ai gasit pe zaoanul vietii tale, este nasol. Adica este nasol când constati ca ai "pus botul" ca o fraiera si te-ai comportat ca o adolescenta. Dupa aproape 20 de ani, in care am reusit (mai mult sau mai putin) sa-mi cresc copii, sa realizez câte ceva in viata, dupa 20 de ani in care mi-am jurat ca n-o sa ma mai las fermecata de nici un Fat-Frumos, iata ca I did it again - in traducere libera, am comis-o din nou :))
Ce sa mai zic, a fost frumos atât cât a fost, urât o sa-mi mai fie de-acum inainte. (aici mi-am dat voie sa bocesc putin si sa-mi batistesc diverse de sub nas)
Hai ca mai fabulam si zilele care urmeaza, nu cred ca am sa ma trezesc mâine vindecata si cu ochii zâmbitori.
Pupam cititorii
luni, 2 iunie 2008
Avantaj sau nu ?
Azi am facut o incursiune prin e-mailul viitoarei mele jumatati. Bah, mai bine m-ar fi lovit soarele si-as fi facut insolatie decât sa fac asta ! Trebuie sa specific ca in numele iubirii si a increderii totale ce ne-o purtam (riiiight) ne-am pus aceeasi parola, ne stim toate (azi am constatat ca "toate" s-a transformat in "aproape toate") conturile deschise te miri pe unde ...
Mda ...
(pauza) .. imi rumeg furia ...
De unde vine titlul de mai sus ? De la intrebarea retorica .. e un avantaj sau dimpotriva, sa te descurci pe net, sa te duca capul sa intri pe diverse site-uri ... etc etc ... nu intru in detalii ...
Inca mai dezbat subiectul asta, in forul personal !
Imi fierbe capul, as vrea sa-l sufoc cu perna, dupa care sa-l calc in picioare samd. Am niste metode de torturare in minte de zici ca-s sora mai mica a Inchizitiei spaniole !
Ma duc sa fumez ! MULT !
Mda ...
(pauza) .. imi rumeg furia ...
De unde vine titlul de mai sus ? De la intrebarea retorica .. e un avantaj sau dimpotriva, sa te descurci pe net, sa te duca capul sa intri pe diverse site-uri ... etc etc ... nu intru in detalii ...
Inca mai dezbat subiectul asta, in forul personal !
Imi fierbe capul, as vrea sa-l sufoc cu perna, dupa care sa-l calc in picioare samd. Am niste metode de torturare in minte de zici ca-s sora mai mica a Inchizitiei spaniole !
Ma duc sa fumez ! MULT !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
