Am iubit o vaca !

Tot firul vietii mele s-a intersectat, impletit sau chiar innodat cu firul vietilor altor fiinte. Nu ma refer la umani. E inevitabil sa-ti intersectezi viata cu ei, ce sa mai spun când te izbesc de-a dreptul. Sa-i lasam pe umani. Eu vreau sa va spun cum am iubit o vaca. Si ea pe mine!
Era pe vremea când nu stiam ce doresc sa fac in viata. Adica eram ca pendulul gravitational, intre medicina veterinara si muzeologie/muzeografie. Fiindca sectie de muzeologie era doar la Bucuresti si seral (vezi Buletin de Bucuresti) m-am reintors spre alta mare dragoste: animalele si ale lor dureri. Ca sa poti sa dai admitere la aceasta facultate, conditia sine qua non era sa ai un an de stagiu/ practica pe lânga un medic veterinar (sa nu uitam ca asta se intâmpla prin ’85, deci pas cabinete veterinare) sau la o ferma. Pe scurt, eu am gasit loc de practica, la o feeeermaaaa. De vaci.
Când am inceput eu munca pe acolo, era vara, asa ca doamnele cornute erau undeva pe imasuri. Cum eu aveam nevoie de adeverinta, ce s-a gândit dom’ presedinte de colectiva … hai sa nu irosim mâna de lucru gratuita si sa-i dam fetii ceva de lucru. S-a gandit pret de vreo … hmmm … ia sa vedem … o secunda si m-a expediat la zugravit staule!!!! Mi-a luat o luna de zile sa zugravesc staulul !!! Intrai pe o parte si cealalta usa, de la celalalt capat, parea luminita de la capatul tunelului! Mda, tot e bine ! Macar se zarea ! Dupa o luna, am terminat tot, am spalat geamurile, am facut curat si .. hopa … si dom’ presedinte ! S-a extaziat, s-a rasucit de vreo doua ori in jurul axei proprii, dupa care a decretat ca trebuiesc vopsite in ulei si milioanele de bari metalice din acel staul. Fata (adica eu) s-a uitat pierduta, in dreapta si stânga si se gandea .. “poate termin intr-o luna”. A trezit-o la realitate o voce nesimtit de aproape de fetisoara ei. Era dom’ presedinte care ii soptea libidinos “in doua saptamâni mucoaso, ca vin vacile de la pasune!”. Trecem peste picanteriile din perioada “picturii pe metal”, gen ‘cazut de pe scara, scapat vopsea pe pantalonii scurti si pe pielea de mai jos’. V-am spus ca vopseaua era de un albastru ultramarin ca marea !?! Asa eram si eu dupa doua saptamâni!

Si au venit si vacile ! Cei care le dirijau sa intre in staul, erau niste mase amorfe numite oameni, duhnind a alcool ieftin. Le loveau ingrozitor si bietele de ele se inghesuiau sa intre in staul, in boxele acelea sau cum le-o fi chemând. Stând eu lânga usa staulului si oripilându-ma la fiecare lovitura, vad o vacuta micuta, cafenie la culoare cu niste ochi maaaari (de vitea, asa se zice nu ?) si teribil de infricosati. Deja schiopata si malacii aceia o loveau in continuare, pâna a cazut in genunchi. Desi mi-era la fel de frica de ei pe cât ii era si vacutei, m-am bagat intre ei. Huh ! Am scapat amândoua de bataie. Cred ca nu stiau inca ce hram aveam pe acolo .. poate-s vreo nepoata a lu’ dom’ presedinte. Cretinii !!! Am luat vacuta si am dus-o la un loc liber, lânga usa. Câteva luni, cât am mai stat pe-acolo, am fost zilnic in vizita, sa-i duc bomboane, mentosane si morcovi (apucaturi de pe vremea echitatiei). Ne-am iubit tare. Când scapam de lucru, ma duceam lânga ea, steam pe jos, ea rumega si eu ii citeam romane. Aproape ca jurai ca ma asculta ! Stiu insa sigur, ca tare linistita era ea si celelalte “fete” când stateam cu ele si le citeam.

Da, ne-am iubit. A fost o iubire de-o vara, dar uite ca mi-o amintesc si acum !