Viaţa de după internet I. (10.10.2010)

De mai bine de o săptămână am rămas fără internet. Cauzele sunt prea comune ca să le dezbat în amănunt. Toată lumea (sau o mare parte a lumii) trece prin deja banala criză economică, poate eu mai mult decât mulţi alţii şi mai mult ca sigur că mai puţin ca alţii, la fel de mulţi ca prima catergorie. Mă aflu pe undeva la mijloc şi până mai am acoperiş deasupra capului, încerc să nu mă plâng (prea tare). Când am să ramân şi fără ăla, o să mă plâng tare şi o să ... în fine, să lăsăm “ce o să fac eu atunci”. Dar să revin la subiectul tristeţii mele actuale. N-am internet (la faza asta, în gând se aud multe cuvinte pentru care mama ar fi foarte supărată dacă ar ştii că şi eu le ştiu şi mai ales că le folosesc fără nici un fel de ruşine şi reţinere) şi am realizat că internetul poate fi comparat cu un frigider. Dacă e plin, strâmbi din nas şi nu-ţi place nimic. Dacă e gol, îl deschizi de nenumărate ori pe zi, în speranţa că a aparut ceva pe acolo. Ei bine, ca asemănarea să fie completă, vă garantez că dăca frigiderul e gol, nici naiba n-o să-l umple în locul tău! Adică aşa rămâne. Mă rog .. poate comparaţia nu e cea mai fericită dar fiindcă mi-e şi foame pe lângă puzderia de draci pe care o am vis-a-vis de internet, e tot ce mi-a venit în minte. Acuma că nu mai am net deloc, m-aş bucura de mizeria pe care am avut-o înainte, cu toate căderile şi întreruperile, doar să fie!
Nu cred că afirm nimic nou dacă spun că internetul e dependenţă curată. Şi ca orice dependenţă, dă simptome de sevraj la întrerupere bruscă. În prima zi am plâns, am înjurat, dar încă mai aveam o speranţă mică, cuibărită în fundul sufletului, că totuşi a doua zi problema o să dispară (cred că asta e faza de negare). Evident ca n-a disparut şi eu am ajuns în pragul disperării. Am plâns şi mai mult şi (absolut!) am înjurat şi mai mult. Am spumegat, am jurat răzbunare, le-am dorit moartea la toţi duşmanii mei şi apoi am butonat televizorul până am adormit suspinând de dor şi drag. În a treia zi pendulam între tristeţe profundă şi dorinţa de a vedea Google-ul pe pagina de la Chrome. Da, bine ... vezi de nu! Şi uite aşa au mai trecut vreo patru zile, de tristeţe, plictiseală maximă şi dor. Mi-am bătut toate recordurile la Solitaire, am exersat ceva Zuma şi n-am jucat nimic adevărat fiindcă CD-Rom-u’ mă-sii nu funcţiona, aşa că n-am putut instala nici un joc. După ce m-am plictisit şi de astea, mi-am zis “hai să citesc ceva”. Am cotrobăit prin bibliotecă dar din nefericire nu mai am carţi necitite, înafară de câteva dicţionare şi ghiduri de conversaţie. Le-am frunzărit pe alea şi fiindcă italiana îmi displace, de franceză n-aveam chef (nu că n-aş putea să o aprofundez cu succes), de bulgară, poloneză şi rusă nici atât (oare ce o fi gândit maman când le-a cumpărat?) am rămas cu ultimul ghid şi dicţionar – spaniola. M-am apucat sârguincioasă de învaţat, da’ de stau departe de calculator şi îmi mai ostoiesc durerile sufleteşti. Nu mi-a ieşit. Un bun prieten (ofcourse că internaut, că doar nu se putea altfel, nu!?!?) e spaniol şi uite aşa m-a lovit şi mai tare dorul de internet. Nu-i nimic, atunci ascultăm muzica ... ooops ... acelaşi CD-Rom nefuncţional. Las’ ca am câteva melodiuţe simpatice pe calc. şi le ascult pe alea (de vreo două sute de mii de ori). Of .. muzică portugheză, de la prietena mea (tot internaută – nici că se putea altfel). Asta m-a dărâmat rău de tot. Am mai tras o porţie de plâns şi i-am trimis fetii un mesaj, să ştie că nu mi-am tăiat venele şi că într-o bună zi o să mai apar şi eu online.
Concluzie: dacă ai dezvoltat dependenţă de internet, nu ştiu zău ce te mai poate vindeca. Poate doar ceva extraordinar şi nemaîntâlnit eveniment care să merite să te dezlipeşti de calculator. Eu nu l-am întâlnit încă. Pe eveniment, mă refer. Ba mai rău şi din contră ... toată viaţa mea socială se zbătea pe lăţimea de banda care nu era lată deloc şi care acum a dispărut complet.
Cred că titlul e inadecvat. Adică cum “viaţa de după internet” ? Păi nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arata viaţa mea fără internet, fără toţi prietenii “on-line”, fără tonele de info-uri! Ce viaţă e aia fără “gugăl” ? Păi doar n-am înnebunit să mă lipsesc de toate ştirile on-line, de zecile de e-mailuri zilnice (trei sferturi spam-uri), de Y-messenger! E ca şi cum aş fi surghiunită într-o peşteră, fără nici o legătură cu lumea largă! Oare cum au trăit înaintaşii noştrii, fără internet?
Asta este (deocamdată). Mai vedem ce-o mai fi şi zilele următoare ... Of Doamne, ce s-or fi făcând fără mine toate Forumurile şi chat-room-ul pe unde bântuiam?!? (aici ar trebui zâmbăreţul ăla care se tăvăleşte pe jos de râs)
Mnoah pa .. hai că mai scriu şi mâine şi când ‘oi avea şi internet ‘oi căţăra pe blog şi ce am scris acum.